Firea umana este realmente simpla;mintea umana, insa este complexa.
Toti ne nastem cu un temperament, care prin educatie acesta este modelat, iar impreuna cu setul de valori dobandit de-a lungul timpului, acesta se transforma in caracter. Dar asta banuiesc ca nu e o noutate, asa ca nu ar trebui sa continui cu aspecte arhicunoscute.
Ce ne face sa fim oameni? In primul rand sentimentele, apoi defectele. Am auzit persoane spunand ca si animalele au suflet, au sentimente, dar tin sa le contrazic. Sufletul reprezinta partea metafizica a omului, aceea care poate transcede in planuri cu vibratie inalta prin cunoastere. Ce pot cunoaste animalele daca nu doar instinctele si concretul? Ele nu au capacitatea de a discerne ce e bine si ce e rau decat in ceea ce priveste un pericol imediat, foamea, nevoia de reproducere. Singura forma de asa-zis "sentiment" este afectivitatea, de care orice fiinta are nevoie si se situeaza la mijlocul piramidei trebuintelor. Pentru a putea ajunge in varful acesteia, la trebuinta de autorealizare, de cunoastere, ei bine, pentru asta iti trebuie sufletul care iti da impulsul sentimentului de satisfactie si setea de a fi in posesia informatiilor pentru a detine puterea si nu in ultimul rand, mintea. Dar mintea si sufletul nu sunt doua entitati distincte, ele sunt un intreg. Am putea sa experimentam anumite trairi sau sa analizam situatii sau evenimente daca nu am avea valorile morale (care sunt date, in fine, de partea sufleteasca a omului) si capacitatea de a discerne mesajele transmise, consecintele acestora (prin minte)? Bineinteles ca nu. Animalele nu au valori morale, principii, idei, nu au capacitatea de a constientiza gravitatea anumitor fapte. Ele actioneaza dupa instinct.
Cu toate acestea, mai exista si exceptii: exista si oameni a caror denumire poate fi validata doar din punct de vedere biologic, nu si social sau moral. Acestia nu au constiinta, element integrant al omului, ci actioneaza strict din propriile interese. Evident, cu totii actionam si vom actiona conform nevoilor noastre, intereselor, dar se tine cont de oarecare principii.
Cum nu e bine ca persoanele sa fie judecate dupa aparente, atunci trebuie sa urmarim sa gasim cauzele faptelor lor. Asa-zisele persoane "fara caracter" nu trebuie totalmente dispretuite, ci compatimite, desi "mila este practicarea nihilismului", conform cu Schopenhauer. De cele mai multe ori, cauzele caracterului lor deficitar se trag din copilarie, din lipsa anumitor valori morale sau a afectivitatii ori ambele. Nu mica ne este mirarea cand vedem ca persoane cu principii calca stramb, asa ca la ce sa ne asteptam de la cei din jur? Tindem sa fim indulgenti cu adolescentii, spunand ca inca nu sunt formati si ca au gresit. Se pare ca adolescenta este perioada in care se formeaza caracterul unei persoane, iar daca viata si valorile morale sunt vazute ca o joaca, ca niste norme ce ingradesc libertatea de exprimare si de actiune, individul respectiv tinde sa urmeze acest motto toata viata. Tin sa mentionez ca si acest aspect este discutabil, dar prefer sa raman la nota generala.
>To be continued...<